IPA Regiunea 1 Bucuresti
Image

Servicii prin amiciţie

2012 - 2012

Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, structură cu statut juridic independent faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, păstrează în continuare bunele tradiţii de colaborare cu toate unităţile ministerului şi nu de puţine ori activitatea celor două s-a intersectat atât în sfera pregătirii profesionale, cât şi în zonele prin care poliţişti din toate ţările se întâlnesc în spirit de amiciţie în cadrul întrunirilor culturale, sportive sau turistice.

De cele mai multe ori aceste întruniri fac loc dezvoltării relaţiilor de prietenie, de cunoaştere reciprocă pentru o posibilă colaborare profesională atunci când situaţiile operative impun aceste lucru.

Ca şi în alte situaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, în acest caz, prin Centrul Cultural al M.A.I., Biroul Sport a apelat la sprijinul membrilor Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 1 Bucureşti pentru a organiza şi susţine financiar solicitarea Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco, care şi-a exprimat dorinţa de a veni la Bucureşti, în perioada 06-08.04.2012, pentru a susţine un meci de pregătire a echipei de fotbal şi pentru vizitarea unor obiective din capitala noastră.

Solicitarea a fost întâmpinată cu bucurie de membrii Comitetului Executiv Regional, solicitare care corespundea unei mai vechi intenţii a membrilor regiunii de extindere a unor astfel de relaţii cu poliţişti membri IPA din cât mai multe zone ale lumii.

În acest sens, Comitetul Executiv Regional, a transmis Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco, personal preşedintelui federaţiei, domnului Espallargas Philippe, o scrisoare prin care s-a comunicat delegaţiei Principatului Monaco că acţiunea de primire şi de organizare a activităţii, conform solicitării, va fi preluată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 1 Bucureşti, regiune care are în componenţa sa peste 1500 de membrii, în principal poliţişti din cadrul Aparatului Central, precum şi poliţişti din unităţile subordonate ministerului.

Delegaţia Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco a fost alcătuită din 18 persoane şi condusă de preşedintele federaţiei, domnul Espallargas Philippe.

Având în vedere timpul relativ limitat delegaţia şi-a exprimat dorinţa de a vizita în mod expres Palatul Parlamentului României, timpul rămas la dispoziţie l-au alocat odihnei şi vizitelor prin oraş unde au admirat arhitectura „micului Paris”.

Membrii delegaţiei din Principatul Monaco au fost plăcut impresionaţi de capitala României, de arhitectura oraşului, precum şi de posibilităţile turistice existente aici şi încă neexploatate la adevărata valoare şi nu în ultimul rând de bucătăria românească.

Conform graficului de desfăşurare al vizitei meciul amical de fotbal dintre echipa de fotbal a Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco şi echipa de fotbal a Regiunii 1 Bucureşti („VICTORIA BUCUREŞTI”) s-a desfăşurat pe stadionul din localitatea Ştefăneşti, judeţul Ilfov, la data de 07.04.2012. Echipa de fotbal IPA Regiunea 1 Bucureşti învingând cu scorul de 4-3 reprezentanta Principatului Monaco, meciul desfăşurându-se în sistemul 10+1.

Condiţiile puse la dispoziţie de Baza sportivă din localitatea Ştefăneşti a determinat pe preşedintele federaţiei, domnul Espallargas Philippe, să afirme că în eventualitatea organizării unui stagiu de pregătire în România ar dori ca acest stagiu să se desfăşoare la această bază sportivă.

 

După disputarea meciului,la invitaţia Comitetul Executiv Regional delegaţia poliţiştilor din Monaco a participat la un protocol organizat în Bucureşti la Restaurantul ”Mignion Bistro”unde membri celor două echipe de fotbal au interacţionat au purtat discuţii particulare şi au încheiat prietenii.

 

La solicitarea ambelor părţi a doua zi pe data de 08.04.2012 a avut loc o întâlnire de lucru între preşedintele Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco domnul Espallargas Philippe şi preşedintele IPA Regiunea 1 Bucureşti, domnul Dincă Luigi.

Preşedintele IPA Regiunea 1 Bucureşti a prezentat preşedintelui Federaţiei Sportive a Poliţiei Principatului Monaco o propunere scrisă de colaborare în domeniile sportive şi turistice. Preşedintele Federaţiei Sportive din Monaco a preluat documentul şi a promis că în cel mai scurt timp posibil va analiza împreună cu factorii de decizie propunerea noastră şi ne va comunica punctul de vedere al acestora. Pe timpul discuţiilor purtate s-a emis ipoteza organizării în parteneriat a unui turneu internaţional de fotbal la Bucureşti, având în vedere costurile reduse ale evenimentului în comparaţie cu cele ale organizării acestui turneu la Monaco.

De asemenea, la propunerea președintelui regiunii, preşedintele Federaţiei Sportive a Poliţiei din Principatul Monaco domnul Espallargas Philippe a promis că va facilita încheierea unui contract de servicii pentru membrii IPA cu unul din hotelurile din apropierea Principatului la un preţ care să permită mai multor membri IPA să efectueze sejururi pe timpul deplasării în Franţa.

În data de 08.04.2012 în jurul orelor 16.00 reprezentații IPA Regiunea 1 București au însoțit delegația Federației Sportive a Poliției din Principatul Monaco la aeroportul Otopeni în vederea plecării.

 

 

Președintele Regiunii 1 București.

Image
Image
Image
Image
Image
Image
Image